Gogosari in otet

Gogosari in otet
      Dupa o perioada caniculara, racirea vremii din ultimele zile parca a fost un semnal de alarma care spunea ,,sa nu uiti de camara,iarna e aproape!" M-am mobilizat de dimineata, parca trezita si inviorata de acest gand, si cum am primit ieri gogosari proaspeti de gradina, planul era deja facut, astazi pun gogosari in otet!
Avem nevoie de:
                          - gogosari...5 kg
                          - otet de 9 grade...1 litru
                          - hrean...2 bucati
                          - sare(grunjoasa)...80 g
                          - zahar...100 g
                          - piper boabe...1 lingura
                          - mustar boabe...1 lingura
                          - foi de dafin...5-6 bucati
                          - apa...500 ml
*timp de preparare...~ 2 ore
Etape de lucru:
1. Spalam si alegem gogosarii, pregatim hreanul.
Gogosari in otet - etapa 1
2. Taiem si curatam gogosarii, curatam si feliem hreanul, pregatim restul ingredientelor.
Gogosari in otet - etapa 2
3. Punem intr-un vas la fiert: apa, otetul, sarea, zaharul, foile de dafin, boabele de piper si mustar. Amestecam si lasam compozitia la fiert 5-6 minute.
Gogosari in otet - etapa 3
4. Dupa 5-6 minute adaugam, treptat, gogosarii feliati, in mai multe transe! Lasam gogosarii sa fiarba pana apa da in clocot, amestecm usor.
Gogosari in otet - etapa 4
5. Dupa cateva clocote, gogosarii se lasa putin, isi schimba usor culoarea si apa tinde sa-i acopere, semn ca am terminat prima transa de oparire. Scoatem gogosarii intr-un vas cu ajutorul unei palete si ne pregatim sa-i asezam in borcane.
Gogosari in otet - etapa 5
6. Asezam gogosarii opariti in borcane, dupa preferinta, si adaugam bucatile de hrean.
Gogosari in otet - etapa 6
7. Cand am terminat cu oparirea gogosarilor, lasam compozitia sa fiarba in continuare pana da in cateva clocote apoi o adaugam peste gogosarii din borcane pana se acopera. Avem grija sa adaugam proportional in fiecare borcan boabe de piper, mustar si foi de dafin.
Gogosari in otet - etapa 7
8. Capsam etans si punem borcanele intr-un pat cald pana a doua zi. A doua zi putem depozita gogosari in camara si gata...am terminat!
Gogosari in otet - etapa 8
Va doresc, spor la lucru si pofta buna!

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.